Safirele

Nu stiu cum se intampla ca mereu imi vin in minte doi ochi albastri. Sunt bantuit de acesti ochi. Nu pot sa zic ca oriunde inotrc capul ii vad, dar cu siguranta pot sa zic ca atunci cand ii simt privindu-ma, o aura misterioasa ma invaluie si ca anumite sentimente uitate si ingropate revin de fiecare data. Cred ca am gresit cand am spus ca sunt bantuit as putea spune ca mai mult sunt fermecat si intrebarea e: cine nu ar fi fermecat de limpezimea, claritatea si albastrul ochilor de care va vorbesc. Sunt fermecat nu numai de ochii pe care ii vad si care ma vad, ci si de persoana posesoare a acestor doua ferestre ale sufletului. Daca ati vedea ce pistrui jucausi are, daca i-ati vedea gropitele zburdand linistite atunci cand obrajii ii zambesc. Daca i-ati vedea dar mai ales daca i-ati simti buzele arzand de dor. Eu stiu, si va spun cu cea mai mare siguranta ca asa ceva nu am mai simtit. Alunita de pe mana stanga imi face un semn prin care imi dovedeste ca este fericita atunci cand ma intalneste. Cu toate acestea, nimic nu se compara cu nasucul mic, ce parca este in cautare de alintare si sarutari dulci. Se incadreaza perfect intre acei doi ochi minunati si captivanti. Odata ce i-ai privit nu mai sunt sanse sa redevii cel ce ai fost inainte. O vraja nemaipomenita este aruncata asupra ta si nu te mai poti controla. Zilnic visezi acesti ochi, acest chip, aceasta fiinta, si singura modalitatea de a te impotrivi este sa le cedezi. Nu ai cum sa lupti impotriva lor...te lasi dus de valul albastru ce iti matura fiinta de la un cap la celalalt. Albastrul cerului este intrecut de albastrul ochilor tai, albastrul marii este depasit de albastrul ochilor, inaltimea cerului este nimic pe langa profunzimea nemaipomenita a acestor doua safire scose la suprafata de o forta supraomeneasca din adancurile nebanuite ale universului si asezate cu maiestrie pe un chip perfect incadrat de un par ca abanosul si aranjat cu grija...